Nu cu mult timp în urmă am fost “ademenit” la o conferință pe tema recrutării. Zic, hai! Fondurile europene, ieșirea din rutină și trainerul (o figură prezentă în mediul online) au fost imboldul meu. Și chiar mă frământa curiozitatea aflării unor noi metode / tehnici prin care să recrutez mai eficient.

Context: o organizație sănătoasă în economie (industrie productivă) are forma unei piramide: 1 conducător, 5-10 șefi de sector sau divizie, 50 șefi de birou, 150 persoane TESA si 1500 – 1800 de muncitori (calificați și necalificați). Interesul meu pentru recrutare (mai eficientă!) viza muncitorii calificați. Că deh, e criză!

Ajung la conferință, stupoare (pentru mine): eram vreo 150 de recrutori. Zic, nu-i nimic. Va fi interesant! Și ascult; fain discurs; motivațional. Abordarea temei a avut un caracter general; totuși profilul performanței postului, care să înlocuiască profilul persoanei, mi-a părut o chestiune interesantă, de aprofundat și de aplicat în recrutare.

În partea finală întreb trainerul: muncitori ai recrutat în experiența ta profesională curentă? Ai recrutat în această perioadă (în care muncitorii nu mai sunt sensibili la nimic?) Sau mai degrabă sunt ignoranți – din cauza variantelor multiple, din cauza șansei oferită de vest, din cauză că alternativele nu mai sunt oportunități! Răspunde rapid: da!.

Zic, excelent. În cazul acesta poți respira ușurat dacă la finalul conferinței nu suntem asistați de mascați și 3 ambulanțe. Prevăd o bătaie generalizată: în sală suntem 150 de recrutori pe care îi înveți cum să recruteze eficient. Însă, ceea ce nu ai prevăzut la început este faptul că fiecare dintre cei prezenți vom recruta (mai eficient) de la firmele prezente în sală.

Pentru că una e realitatea: baza de recrutare pentru meseriașii calificați – sunt cei deja angajați. Alte persoane calificate, în căutarea unui loc de muncă, nu există!. Tineri absolvenți calificați, dornici de muncă nu există. Școala (pentru tineri) a devenit doar un manifest al obligativității (legale sau familiale) care încă este respectat (deși rata abandonului școlar este un indicator mult prea dezbătut în prezent). Absolvirea și post absolvirea își pierd orice sens, tânărul rămâne fără proiecție (și se complace – ba mai are și girul familiei) și caută doar soluții avantajoase, strict temporare, pe criteriile pe care le cunoaștem toți – timp liber, implicare redusă, responsabilitate cât mai mică, beneficii generoase, efort suplimentar minim, reacție de renunțare la apostrofare, întortocheate într-o indiferență incredibilă.

Înțeleg că în economie există și servicii, sunt locuri de muncă tehnice, sunt joburi diverse cărora nu li se aplică cele de mai sus, însă la baza economiei (unde sunt și eu) este activitatea productivă de bunuri pentru consum intern și export (ce bine ar fi să schimbăm valoarea balanței comerciale!), pe lângă alte ramuri, desigur.

Iar problema recrutării meseriașilor calificați este de actualitate și lipsa lor extrem de periculoasă pentru viitorul apropiat. În fapt, soluția nu mai constă în recrutare și cât de profesionist ești, pentru că succesul meu în recrutare generează o problemă extrem de gravă pentru o altă companie (de la care a plecat un meseriaș), indiferent cine este ea: concurent, furnizor, client, operator în altă industrie. Vezi: electricieni, mecanici, sudori, zidari, tâmplari, ospătari, bucătari, tehnicieni, tinichigii, brutari, cofetari, strungari, vopsitori, mecanizatori etc.

Așa încât, dacă evaluăm obiectiv fenomenul, suntem în situația să redefinim profesionismul în recrutare. Pentru că îmi este clar că starea mea de confort organizațional este aparentă și înșelătoare cu o organigramă complet ocupată.

Și mă întreb: trebuie eu să devin foarte bun, recrutând un specialist de la vecinul meu? Sau trebuie să îmi canalizez energia, inspirația și profesionalismul, împreună cu vecinul meu, pentru a contracara un fenomen a cărui proiecție, peste 5 ani, arată descurajator.

Eu știu sigur că azi, măsura profesionalismului meu trebui să fie dată de capacitatea de a forma noi specialiști, de a crea interes și curiozitate, de a oferi un sens, de a devia o tendință și mai ziceți voi ce.

Industria se gripează. Ce idei aveți? Ce putem face? Cursuri de recrutare eficientă? … pentru producție?

One Thought on “Acum sunt convins: nu vreau sa devin un (si mai) profesionist in recrutare!”

  • Interesant. Fara sa facem ceva, imi este clar ca mediul industrial va suferi din ce in ce mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *