Performanta timpurie.

La Masia

La Masia prefigurează performanța. O proiectează și o generează puțin câte puțin, în fiecare zi.

Ce aspecte extraordinare cuprinde conceptul performanței:

  • să fii mai bun decât celălalt,
  • să fii mai bun decât ai fost ieri,
  • să produci mai mult, cu mai puțin,
  • să fii conștient de tine și de potențialul tău,
  • să îți dorești mai mult și să nu te dai bătut. Niciodată,
  • să fii ambițios și să vrei să te remarci (să fii remarcat).

Așadar, cei mai mulți dintre noi căutăm performanța:

  • la noi înșine,
  • la cei cu care lucrăm,
  • la cei pe care am vrea să îi avem lângă noi.

Ne dorim performanța pentru că este precursorul succesului, al statutului și libertății (sau independenței). Pentru că dacă ești performant poți lucra mai puțin ca să obții mult sau poți lucra mult ca să obții foarte mult.

Sunt convins că fiecare dintre noi visăm să avem succes. Configurăm mental sau proiectăm (visăm) un moment în care succesul să ne ajungă și pe noi. Și ne simțim bine cu visul proaspăt în minte, chiar euforici într-o situație suprarealistă. Dar nu imposibilă!

Profilul performanței

Eu cred că performanța este de două feluri:

  • nativă – reușesc, prin aptitudinile mele, să generez rezultate spectaculoase,
  • condiționată – generată de un volum de efort substanțial.

În oricare dintre cele două situații există, însă, un element comun: munca asiduă, susținută, aplicată în planuri diverse (cunoștințe, abilități, deprinderi, relații, emoții, conduită, lucru în echipă, perseverență etc).

Îmi amintesc o întâlnire petrecută cu câteva zile în urmă în care o tânără de 22 de ani, economist, mi-a povestit că a ales să demisioneze de la locul de muncă din cauza unui salariu prea mic. Este fără job de câteva luni – și fără salar! Proiecția performanței viitoare îi este blurată, cu perspective din cele mai nefavorabile. Prin decizia ei a anulat (distrus) tocmai baza viitoarei performanțe: munca asiduă.

Dar să revenim.

La Masia – modelul performanței

La Masia este un termen folosit pentru academia de tineret FC Barcelona. Academia include mai mult de 300 de jucători tineri. A fost un factor important în succesul european al Barcelonei și a fost premiată din 2002 ca fiind cea mai bună din lume.

La Masia include facilități imbatabile care au fost concepute exclusiv pentru a optimiza dezvoltarea intelectuală, personală și socială a tinerilor sportivi. Toate acestea fără a ignora căldura și apropierea familiei, locuitorilor, educatorilor și personalului clubului și care au dat naștere unor astfel de rezultate remarcabile.

Recrutarea tinerilor se face începând cu vârsta de 7 ani, iar principalele calități vizate sunt:

  • talentul
  • atitudinea
  • rezistența
  • răbdarea.

Într-un astfel de mediu și beneficiind de programe de dezvoltare intelectuală, socială și sportivă, tinerii sunt încurajați să ofere maximul de potențial pe care îl dețin.

Această metodă de școlarizare, exportată în restul lumii, încearcă să extindă modelul Barça și să promoveze filosofia de lucru a clubului la nivel internațional.

Activitatea funcționează prin intermediul propriului model, bazat pe metodologia Barça, care include un brand de fotbal creativ și promovarea valorilor proprii după care se ghidează:

  • respectul,
  • efortul,
  • ambiția,
  • lucrul în echipă
  • modestia (umilința – valoare care înlocuiește modestia în lista de valori a FC Barcelona).

https://www.fcbarcelona.com/en/club/identity

Lecția pentru noi

Vrei să fii mai bun? Vrei să îți securizezi viitorul? sau viitorul copilului tău? Vrei să muncești la fel, dar să obții mai mult?

… preia modelul La Masia!

  • stabilește-ți obiective (pe termen scurt, mediu și lung),
  • planifică cu foarte mult timp înainte,
  • visează, perseverează și exersează,
  • fii interesat (curios),
  • ascultă și dedică-te,
  • învață necontenit.

Ne mândrim și acasă cu proiecte unice, în dezvoltare, la care putem aprecia pozitiv interesul și dedicarea pentru performanță a celor care au o viziune și un vis.

https://academiahagi.ro/

Bravo!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *