Demersul meu este un manifest îndreptat spre școală, dar și spre cei care doar urmează un fenomen de masă fără o minimă investigație a tendințelor și oportunităților profesionale și fără un obiectiv de carieră realist.

Zilele trecute am participat la o gală care a premiat elitele medicale, un eveniment impresionant, generat de valoarea premianților. Fiind acolo am realizat că nivelul de civilizație, cultură și de dezvoltare a unei națiuni este dat de (și de) performanța universitară. Ei bine, declar că susțin și apreciez școala românească superioară, cercetarea și nevoia de a forma specialiști marcanți.

În primul articol – https://jascop.ro/oare-ne-prosteste-scoala/ am adus în discuție lipsa de proiecție a școlii superioare (fără să generalizez!). Însă îmi este dificil să înțeleg de ce universitățile din România scot la admitere 1000 de locuri la specializarea Agronomie când, proiecția reală, nevoia pe piața muncii la un anumit moment este de doar 3 specialiști!


Pentru a explica un fenomen (negativ) sunt tentat să îmi concentrez atenția spre școală, însă trebuie să introduc în această ecuație și elevul, familia, piața economică și pe cea a muncii. Din nefericire, toți sunt angajați într-o horă complet dezordonată; toți sunt într-o orchestră, frumos îmbrăcați, dar fiecare are o partitură diferită. Iar la final, apaluzele întârzie, chiar dacă unii sunt fericiți, iar alții complet dezamăgiți.

Într-un anumit context (cu pondere mare), eticheta de școală superioară comercială este dificil de anulat. Interesul pentru “taxă” este atât de mare încât departamentul comercial (de marketing) al universității creează simplu (și încununează logic) taxe pentru diferite situații. Nu-i nimic. Însă îmi pun întrebarea: de ce studentul, admis chiar fără bac, rămâne în orchestră / continuă hora? El știe ce se întâmplă la final? Că va concura pe cea mai dură piață – a muncii (care plânge că nu are specialiști), dar oferă 3 locuri de muncă pentru 1000 de absolvenți anual?

Elevul, dar mai ales familia, își poartă singuri vina pentru situația în care nu efectuează o investigație primordială (începând cu clasa a V-a). Speranța înlocuiește investigația obiectivă, hrănește familia și îi consumă energia și resursele. Mai mult decât atât, familia refuză să accepte modelele pe care ceilalți le-au experimentat, cu atât mai mult dacă aceștia au eșuat, sperând, în continuare. Pentru ca la final (la 22 de ani), realitatea cruntă să fie confruntată cu convingerea că demersul lor (obositor și costisitor) a fost corect, mascând dezamăgirea și lipsa de oportunități / soluții favorabile printr-o naturalețe falsă.

În acest fel se ajunge la examenul de maturitate al adolescentului și familiei acestuia. La 18 sau la 22 de ani se trece, dincolo de barieră, într-o dimensiune complet nouă: cu sau fără diplomă de bac sau de licență, confrunți o piață a muncii și a profesiilor în care doar investigația primordială și planul laborios stabilit și urmărit îți oferă cele mai eficiente și rapide soluții. Altfel vei pluti în derivă, fără niciun control, la discreția valului. Pentru că cea mai simplă perioadă din viață (pentru elev și familie) este de la 6 ani la 18 / 22.

Desigur, familia este bulversată de un mediu cu totul neprietenos în care actori diferiți injectează informații cum nu se poate mai diferite și divergente:
– prietenii și colegii te judecă dacă nu alegi un liceu (sau un anumit liceu);
– profesorii îți prevestesc eșecul dacă nu te comporți exemplar dpdv școlar;
– universitățile te ademenesc;
– școala profesională profesionistă! (împrumutată din sisteme vestice consacrate) este considerată batalion disciplinar;
– piața muncii plânge din cauza lipsei specialiștilor;
– modelele de succes îți dau elan;
– sistemul de învâțământ este criticat;
– ministerul educației nu are o conducere, o gândire unitară și pe termen lung;
– ești invitat să lucrezi în vest pentru 2000 – 2500 Eur și te întrebi la ce îți mai trebuie școală?
– ești plin de stimă de sine și critici tot ce îți iasă în drum;
– etc.

Așa încât nu este simplu să decizi un parcurs școlar și de carieră pentru copilul tău. Tot ceea ce trebuie să faci este:
– să investighezi oportunități, dar mai ales tendințe;
– să apelezi la specialiști în consiliere școlară și/sau la specialiști din mediul economic;
– să citești literatură / articole diverse;
– să îți faci un plan principal și unul de rezervă;
– să nu copiezi modele și să nu investești doar speranță – nimic nu vine de la sine;
– refuză un experiment propriu; fii inspirat și siferit!

Nu uita că, în cel mai scurt timp, ajungi la 45! Ești pregătit? – https://jascop.ro/specializare-si-oportunitati-de-job/

Și dacă ești convins că te poți descurca și fără școală, just watch the movie:

Succes și inspirație!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *