Chiar si atunci cand lucrurile merg un pic mai bine, unii dintre noi au obiceiul de a incurca totul, reprosand apoi ca ar fi reusit mai mult in viata daca nu li s-ar fi pus bete in roate. Din pacate, trebuie sa recunoastem ca aceasta stare traduce un sentiment de neincredere in sine si aduce in atentie o nota de neimplinire profesionala. Fara sa avem intentia de a lansa directii gresite de interpretare, ne rezumam la a subscrie ideii ca viata este o lupta permanenta.

Aceasta realitate ne obliga la mai multa maturitate si disponibilitate chiar de catre cei ce conduc campul de lupta. A spunc ceea ce gandesti la un moment dat prezinta un risc: riscul de a fi redus la tacere sau de a fi exclus dintre cei ce se straduiesc sa gaseasca drumul spre victorie.

Daca avem puterea sa fim adevarati luptatori, ii vom lasa pe altii sa se pronunte. Cu greu credem totusi ca aprecierile vor fi corecte si pentru cei ce incomodeaza prin nevoia de cunoastere, initiativa si respect fata de sine.

Descarcă programul.