Factorul atitudinii rationale a fost descris ca parte a personalitatii pentru prima oara acum cateva decenii de catre Ellis, dupa ce acesta a demonstrat ca persoanele care ajung in functii de conducere sunt supusi in mod constant unui stres considerabil, ceea ce le face sa actioneze in mod irational si – prin aceasta – sa influenteze negativ munca si activitatea subordonatilor pana intr-acolo incat unitatea respectiva devine neproductiva si nerentabila. Consilierii de intreprindere se vad adesea confruntati cu asemenea situatii.
Tendinta spre gandire irationala nu este neaparat conditionata numai de factorii de stres carora le-ar putea fi supus individul, asa cum presupune din pacate mult prea des, ci mai degraba unei predispozitii generale a personalitatii acestuia. Testul Ellis demonstreaza felul in care gandirea irationala este legata de nesiguranta de sine. Oamenii de acest tip, in general, isi considera munca drept lipsita de importanta. Ca o consecinta, si parerea lor despre ei insisi este ca nu au nici un fel de valoare. Daca ajung din intamplare in functii dc raspundere, ei vor adopta un stil autoritar de conducere, sunt prea putin dispusi la colaborare si le vine extrem de greu sa ia decizii in mod independent. Sunt obisnuiti sa actioneze conform unor tipare prestabilite, dar chiar si in aslfel de situatii subordonarea lot are o forma rectilinie fara contributii personale. Supusi testelor generale de personalitate ei obtin valori ridicate pe scalele de dominanta si dogmatism.